Trasarea și săparea fundației

După îndreptarea terenului a urmat binențeles o ședință de consiliere și de gândire asupra locului unde v-a fi amplasată cabana.

Am ales o zonă unde terenul este foarte tare, mai spre mijlocul terenului, astfel ca prin dreapta să am acces auto, iar în stânga să fie locul verde (unde o să fie foișor, grătar, relaxare, etc…)

Am decis ca amprenta la sol să fie de 6×5, deși inițial vroiam 6×6, dar am mai păstrat un metru pentru a putea trece dintr-o parte în alta a terenului chiar și cu mașina.

Am luat o sfoară de 50m cu ajutorul căreia am trasat și am bătut țăruși în colțuri.

trasare fundatie

La final poți să verifici diagonalele pentru a fi sigur că ai trasat bine, însă din experiență, când o să te apuci de cofrat, o să vezi că oricum mai trebuie săpat puțin, pe-o latură sau pe alta.

A urmat distracția cu buldoexcavatorul:

sapare fundatie

Tot atunci, dacă nu ai buldoexcavator la dispoziție și în apropiere toată ziua, îl poți ruga să îți aducă piatra de umplutură cât mai aproape.

Un gând despre „Trasarea și săparea fundației

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.